Afectiune aparuta in general posttraumatic (sau foarte rar ca urmare a solicitarii excesive a unei articulatii afectate de reumatism, osteoartrita, lupus si alte afectiuni cu actiune degenerative pe articulatii), luxatia tarso-metatarsiana este una incapacitanta pentru membrul afectat, cu complicatii multiple.
Afectiunea este cel mai bine remediata in primele zile dupa aparitie, pentru a scadea riscul complicatiilor si pentru a scurta disconfortul resimtit de pacient.
Luxatia apare atunci cand, datorita unor forte exterioare, ligamentele ce tin in pozitie articulatia sunt desirate sau rupte (cel mai adesea), ducand la deplasarea in planuri diferite a oaselor tarsiene fata de metatarsiene. Cel mai frecvent metatarsienele se deplaseaza dorsal fata de tarsiene, ducand si la suprapunerea lor, mai ales daca nu se intervine repede.
Diagnosticul se pune clinic la examinare si se confirma radiologic, metoda obligatorie petru evaluare si luarea deciziilor.
In urma luxatiei majoritatea ligamentelor de la acest nivel sunt rupte, facand aproape imposibila remedierea doar prin repunerea luxatiei in pozitie anatomica sau prin aplicarea unor pansamente cu atele sau bandaje gipsate. Riscul cel mai mare risc in aceste situatii este ca dupa remediere sa nu se alinieze corect oasele sau sa apara recidiva la indepartarea bandajului.
Din acest motiv, o metoda sigura si in acelasi timp radicala este artrodeza tarso-metatarsiana care poate fi facuta prin mai multe metode in functie de pacient, disponibilitatea de materiale de osteosinteza, aspectul luxatiei (daca mai are si alte leziuni la acest nivel la care trebuie intervenit) s.a. Pot fi folosite brose, cerclaje, fixatori externi, suruburi si placute pentru blocarea articulatiei intr-o pozitie anatomica, oferind stabilitate si o vindecare cat mai rapida .
Interventia trebuie sa implice , indiferent de metoda aplicata, chiuretarea suprafetelor articulare de pe capete metatarsienelor si de pe suprafata articulara craniala a tarsienelor care au contact cu metatarsienelor. Pe langa aceasta, trebuie umplut spatial dintre tarsiene si metatarsiene cu grefa medulara spongioasa prelevata de la acelasi pacient ( posibil din paleta iliaca, humerus, s.a.).
Metoda de fixare a articulatiei trebuie sa fie cat mai stabila, sa asigure rigiditatea postoperatorie, sa aiba risc minim de migrare a implanturilor, sa nu afecteze foarte mult vascularizatia si inervatia, sa poata fi acoperita cu piele, intrucat zona nu are o rezerva prea mare de tegument pentru a acoperi eventualele materiale de osteosinteza mai voluminoase s.a.
De asemenea conduita postoperatorie este foarte importanta, intrucat pacientului trebuie sa i se asigure un spatiu restrictionat, o igiena corespunzatoare si sa urmeze cu strictete tratamentele indicate (antibiotice, analgezice, antiinflamatoare, bandaje etc). Un efort prea mare si o presiune exagerata la inceput pe membrul operat pot duce la intarzierea vindecarii sau la aparitia complicatiilor.
Repaosul poate fi intre 3 si 10 saptamani, cu inceperea graduala a efortului, sub supraveghere stricta.
Postoperator se recomanda radiografii de control la 2 si 4 luni iar ulterior, daca se considera necesara, indepartarea unora sau tuturor implanturilor de la acest nivel.
Gasiti atasate mai multe radiografii din arhiva personala cu luxatii la acest nivel , inainte si postoperator, remediate prin mai multe metode.
Dr. Fogarasi Peter
